Ca urmare a binecuvântării Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu Streza pentru proiectul comun derulat de platforma civică ÎMPREUNĂ în parohiile doritoare din Mitropolia Ardealului, vă informăm că și Parohia Ortodoxă Buna Vestire Cristian, prin Academia sătească Înv. Ioan Dordea, este gazda întâlnirilor săptămânale de acest tip, în cadrul cărora părinți și copii au șansa de a se reconecta la tradițiile românești într-un cadru creștin ortodox. După cum informează domnul Lucian Anghel, coordonatorul proiectului, Obiectul acestuia este formarea copiilor și adolescenților în spiritul valorilor culturale naționale și creștine.
Dintre obiectivele activităților, se menționează:
- Crearea unor contexte conexe ori în afara bisericii, de formare a copiilor și tinerilor în spirit creștin și național.
- Formarea de formatori foarte tineri ori chiar adolescenți pentru a facilita primirea mesajului creștin, educațional și cultural dintre adolescenți;
- Crearea de contexte culturale în care grupul țintă să fie valorizat prin dezvoltarea funcției creative și expresive raportat la valorile vizate;
- Crearea de contexte educaționale pentru copii de vârstă mică pentru aprofundarea elementelor de cultură și civilizație românească;
- Mobilizarea părinților printr-o intensă activitate de conștientizare a implicării lor reale atât în formarea caracterială a copiilor cât și în supravegherea elementelor de conținut predate la școală în așa fel încât acestea să nu contravină învățăturii creștine.
- Formarea părinților pentru a eficientiza și potența formarea copiilor și adolescenților
Activitățile sunt de acest tip:
– Pentru palierul de vârstă între 6 și 12 ani – desfășurarea Atelierului de povești românești și a Atelierului Voievozii români prin formatorii Platformei civice Împreună, pregătiți în sesiunile de formare, organizate de aceasta, cu persoanele doritoare din parohie.
– Pentru palierul de vârstă 12-18 ani – Atelierul de dezvoltare personală pentru adolescenți compus din șapte module, cu subsecțiunile aferente, conform celor patru exemple din anexa de mai jos la prezentul proiect.
– Căminul cultural la sate – activitate realizată prin intermediul adolescenților deja formați, în scopul creării de comunități de tineri în mediul rural. Activitățile sunt preponderent culturale, educaționale, dar și de promovare a obiceiurilor și tradițiilor locale.




