You are currently viewing Ansamblul popular Plaiuri de munte, invitat laFestivalul Mărginenilor – Tălmaciu

Ansamblul popular Plaiuri de munte, invitat laFestivalul Mărginenilor – Tălmaciu

Ansamblul folcloric Plaiuri de munte, al Parohiei Buna Vestire din Cristian, a fost invitat in acest sfârşit de săptămână (1 şi 2 septembrie), la editia a XV-a a „Zilelor Oraşului Tălmaciu”, manifestare contopita in acest an cu programul ediţiei a VI-a a „Festivalului Marginenilor”.

Vă reamintim că Ansamblul popular Plaiuri de munte a fost înființat acum aproape 4 ani din dorința tinerilor și la inițiativa preotului paroh de Parohia Buna Vestire Cristian spre a da mărturie despre tradiția satului din zona Mărginimii Sibiului, despre munca și obiceiurile din vatra satului de la munte. Este instruit cu pricepere și dăruire de unul dintre consilierii parohiei, domnul Vasile Gândilă.

Deși se află încă la începutul activității, Ansamblul a participat la toate festivalurile de toamnă din Comuna Cristian, a fost premiat la Festivalul Mărginenilor din Galeșul de Argeș în anul 1016, precum și la Vaideeni, județul Vâlcea, în cadrul Festivalului Învârtita dorului. Tinerii, membri în ansamblu, au participat și la activități organizate de Muzeul ASTRA Dumbrava Sibiului, precum și de către Biserica evanghelică din Cristian sau de Școala Generală Cristian.

Cristerenii oferă prin această activitate o identitate vie, o trăire a specificului românesc de la noi și păstrarea tradițiilor legate de credință, muncă, port, muzică și joc, legate de viața autentică a românului de la sat, trăitor la poalele munților, străbătând plaiurile și văile.

În anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dorim ca activitatea Ansamblului Plaiuri de munte să fie și un pios omagiu adus eroilor din Comuna Cristian, care au luptat până la jertfa supremă pentru libertatea și unitatea neamului românesc!

Lasă un răspuns