Acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum național în vederea revizuirii Constituției României

Potrivit învățăturii creștine despre familie, unirea dintre un bărbat și o femeie este cea binecuvântată de Dumnezeu, cea care constituie nucleul societății și cea în care se pot crește sănătos copiii. Tendințele seculare de recunoaștere a căsătoriei între persoane de același sex contravin învățăturii și moralei creștine, reprezentând un pericol și un atentat la ființa familiei și a întregii umanități.
APOR (Asociația Părinți pentru Ora de Religie) și Coaliția pentru Familie (www.coalitiapentrufamilie.ro) demarează acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum național în vederea modificării alineatului 1 al articolului 48 din Constituția României. În forma actuală acest alineat prevede: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”. Se dorește prin această acțiune înlocuirea termenului actual de „soți”, cu formula precisă „un bărbat și o femeie”.
Acțiunea de strângere de semnături în vederea organizării referendumului pe problema sus-numită este organizată în temeiul inițiativei cetățenești înregistrată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 883/25.11.2015 și se desfășoară după metodologia prevăzută de lege.
În cadrul parohiei noastre persoanele împuternicite legal să colecteze semnături sunt dna.prof. Mariana Bozdog, dl. epitrop Vasile Gligor și dl. Ioan Dragomir.
Modul de desfășurare al acțiunii de strângere de semnături, pornind de la etapa actuală:
- Primirea împuternicirilor scrise, individuale, de a Comitetul de Inițiativă Național Central (CINC)
- Organizarea unui seminar de instruire pentru procedura de strângere de semnături și validarea acestora la Primării
- Trimiterea către Primar a scrisorii de informare
- Strângerea semnăturilor (+alcătuirea listei de susținători) – 30 de zile
- Trimiterea cererii și a dosarului cu semnături spre validare, la primărie. Aceasta dispune de operioadă legală de 15 zile pentru a valida calitatea de cetățean cu drept de vot și a domiciliului susținătorilor
- Ridicarea dosarelor validate de la primărie și trimiterea acestora spre protopopiate. Protopopiatele le vor trimite înapoi la Centrul Eparhial
- Trimiterea dosarelor la CINC, la București, iar apoi trimiterea acestora la Curtea Constituțională
sursa foto: coalitiapentrufamilie.ro