Pr. paroh Adrian Roman (foto) a participat în data de 7 februarie 2013 la o nouă întâlnire lărgită a Centrului de Resurse al Arhiepiscopiei Sibiului din cadrul Proiectului FORTE, prin care s-au stabilit noi strategii pentru dezvoltarea proiectelor de asistenţă socială din parohiile eparhiei amintite. Preoţii de la parohiile Arhiepiscopiei Sibiului care s-au înscris la proiectul naţional FORTE au avut posibilitatea de a participa la etapa în care s-a stabilit planul operaţional de lucru, la nivel eparhial.
Seminarul avut ca principal scop lucrul pe grupe, prin care au fost trasate obiectivele operaţionale şi planurile de activităţi strategice la nivel de eparhie, cu atenţie specială pe realizarea aşezământului de economie socială de la Moeciu de Sus, ca viitor loc de tabere pentru tineret. Grupurile de lucru s-au axat pe trei direcţii prioritare pentru Arhiepiscopia Sibiului: strângerea de fonduri, activităţi cu tinerii şi copiii şi formarea profesională. Proiectul Formare Trainică pentru Parteneriat Social (FORTE) este implementat de Federaţia „Filantropia“ în nouă eparhii din ţară. Partenerii Federaţiei „Filantropia“ în acest proiect sunt Patriarhia Română, Instituto de Formation Integral (IFI) şi SC Global Commercium Development SRL, ambele din Spania, iar finanţarea vine de la Uniunea Europeană prin Fondul Social European. Proiectul urmăreşte dezvoltarea centrelor de resurse eparhiale prin cursuri de formare pe trei direcţii: personală, profesională şi munca în echipă. (sursa: Ziarul Lumina)