Mulţumim Sfântului Ierarh Nicolae pentru primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni, căzuţi peste sat încă din ajunul sărbătorii sale, pentru decorul imaculat în care s-a desfăşurat Sfânta Liturghie, la care ne-am bucurat de prezenţa sufletelor curate de copii.
Ca în fiecare an, prichindei de la Grădiniţa din Cristian şi elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII au venit să colinde la biserică. Suntem recunoscători doamnelor educatoare Raluca Gligor şi Ghişoiu Andreea, precum şi domnului profesor de religie Ioan Chiş, pentru pregătirea grupului de colindători. Activitatea de astazi se înscrie în linia celor prevăzute în Parteneriatul Biserică-Şcoală şi a fost răsplătită cu aplauze de credincioşii prezenţi la slujbă.
Sfântul Nicolae a dăruit, prin intermediul părintelui paroh, punguţe cu dulciuri şi citrice fiecăruia dintre copiii prezenţi.
Vă invităm să urmăriţi imaginile în continuare:




