You are currently viewing Căluşarii din Cristian

Căluşarii din Cristian

Cu mândrie, cu dragoste pentru obiceiul strămoşesc, cu sârguinţă şi perseverenţă, căluşarii din Cristian au păstrat şi la acest sfârşit de an 2011, tradiţia de a colinda şi de a se reuni cu cetele din Mărginimea Sibiului, la Sălişte.

Pregătirea căluşarilor începe cu mult înainte de sărbătoarea Crăciunului, cu repetarea zi după zi a strigăturilor şi a jocului, cu completarea şi curăţarea hainelor populare. Din portul tradiţional nu lipsesc pălăria cu pene de păun, şerparul din piele, iţarii de lână, zurgălăii de la iţari, iar ca element distinctiv, „cârpa” colorată de pe spate, frumos împodobită cu funde şi batiste lucrate manual. Nu lipseşte niciunuia dintre căluşari plosca cu vin fiert, şi ea frumos împodobită cu crenguţe de brad, nu lipseşte tricolorul simbolic aşezat în cruce peste cămasă, dar nici bâta, care avea şi ea dublă semnificaţie: suport pentru colacii primiţi de la gazde, dar şi înlocuitor al armelor pe care junii din vechime le purtau trecând Carpaţii să lupte alături de românii fraţi pentru independenţă.

De altfel, îmbrăcarea costumului complet de căluşar necesită circa 2 ore pentru definitivarea tuturor ajustărilor.

La Cristian, primele gazde ale căluşarilor sunt preotul şi soţia acestuia, de la parohia Cristian I, urmaţi de preotul şi preoteasa din parohia Cristian II, primar, iar mai apoi tinerii merg şi la celelalte familii din sat. De fiecare dată ceata este aşteptată cu vin fiert, cozonac şi prăjituri şi colinda este răsplatită cu bani.

Un obicei vechi este şi cel numit „ridicarea fetelor”, respectiv un bal organizat de căluşari cu scopul de a strânge tinerii din sat şi mai ales fetele care au împlinit deja vârsta de 14 ani, dintre care băieţii vor alege partenere de joc pentru parada portului popular de la Sălişte, care are loc în fiecare an la 28 decembrie. Cu ani în urmă, atât tinerii cât şi părinţii prezenţi la bal purtau costum popular. În zilele noastre acest obicei nu mai este păstrat în totalitate.

Căluşarii sunt însoţiti la colindat de un grup de muzicanţi, buni instrumentişti, care ascultă şi respectă solicitările şi indicaţiile conducătorului de ceată, numit jude.

O selecţie de fotografii de la obiceiul căluşarilor cristereni din luna decembrie 2011, puteţi vizualiza în site-ul nostru în Galeria foto.

Fotografii şi comentarii despre întâlnirea de la Săliste, puteţi citi şi în ziarul Tribuna de Sibiu, precum şi în Ziarul Lumina.

O parte din jocul căluşarilor din Cristian puteţi vizualiza aici.

Lasă un răspuns