Pelerinaj în Ţara Sfântă 23-29 octombrie 2013

La sfârşitul lunii octombrie, un grup de cincisprezece credincişi ai parohiei noastre, sub îndrumarea părintelui paroh Adrian Roman, însoţit de dna. preoteasă, s-a alăturat pelerinilor din Alba Iulia şi Bistra formând un total de 45 de închinători la Sfintele Locuri din Israel. Pelerinajul a a vut loc sub foarte buna organizare şi cu binecuvântarea Mitropoliei Ardealului, părintele ghid însoţitor fiind Pr. Silviu Bucurenciu din parohia Stremt, jud. Alba.

Cuvintele sunt puţine şi cu greu pot descrie sentimentul de bucurie duhovnicească pe care pelerinii l-au simţit în cele şapte zile binecuvântate. Mulţumim din tot sufletul, cugetul şi inima noastră Bunului Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi PreaCuratei sale Maici, Fecioara Maria, că ne-au îngăduit să călcăm pe urmele paşilor Domnului, să retrăim cele mai importante momente ale vieţii şi propovădurii Lui pe pământ.

În rândurile care urmează vom face un rezumat al acestor zile minunate, spre reamintirea celor care au participat la pelerinaj şi spre folosul şi bucuria celor care citind se vor împărtăşi din harul care s-a revărsat asupra noastră. Dintru început le spunem tuturor locuitorilor Comunei Cristian şi membrilor familiilor noastre trupeşti şi duhovniceşti că i-am purtat în gând, rugăciune şi pomelnicele noastre care vor fi multă vreme citite la bisericile şi mănăstirile ortodoxe din Ţara Sfântă. Dumnezeu să ne ajute tuturor şi să ne împlinească dorinţele cele bune.

Partea I. Călătorie în jurul Mării Galileii

Acestea sunt ţinuturile în care a copilărit şi a trăit cea mai mare parte a vieţii Sale pământeşti Domnul Iisus Hristos alături de mama Sa şi Dreptul Iosif. Primul popas emoţionant până la lacrimi a fost Muntele Fericirilor, unde Domnul rostea adesea cuvinte şi învăţături pentru folosul celor ce îl urmau. Mulţimile erau de-a dreptul entuziasmate şi slăveau pe Dumnezeu măcar că i-a învrednicit să asculte aceste învăţături şi sărutau pământul pe care a călcat Iisus. Aici Mântuitorul a enumerat Fericirile pe care le gasim În Noul Testament în Predica de pe Munte şi a hrănit cincii mii de bărbaţi la care se adăugau femeile şi copiii prin înmulţirea minunată a cinci peşti şi două pâini. Lacrimi curgeau şiroaie din ochii noştri când am cântat împreună, în biserica construită pe acest loc, Tatăl Nostru.

Am atins şi sărutat stânca din locul numit Tabgha, pe malul Mării Galileii, pe care Domnul Iisus a înmulţit pâinile şi peştii, stâncă acoperită acum parţial de o biserică. Cealaltă parte a stâncii se află pe malul Mării Galileii, cunoscută şi ca Lacul Ghenizaret sau Lacul Tiberiadei. Aici Mântuitorul i-a chemat pe ucenicii Săi spunându-le că-i va face pescari de oameni.

Am vizitat apoi localitatea Capernaum, patria Domnului Iisus şi a ucenicilor Săi care erau pescari şi trăiau împrejurul lacului Ghenizaret pentru a-şi câştiga existenţa din pescuit.  Paşii ne-au poposit pe ruinele casei Sf. Apostol Petru, unde Mântuitorul a vindecat-o pe soacra acestuia. Acest ţinut poate să reprezinte pentru fiecare persoană şi pentru toate generaţiile o veşnică chemare de a urma Lui Iisus Hristos şi învăţăturilor Lui. Aici au avut loc foarte multe minuni şi vindecări miraculoase începând de la minunea înmulţirii pâinii şi a peştilor, vindecarea paraliticului, şi chiar învieri din morţi. Pe malul apei sunt mai multe biserici creştine a căror istorie aminteşte de aceste minuni ale Mântuitorului. Plimbarea cu barca pe Marea Galileii ne-a dus cu gândul la spaima apostolilor aflaţi în larg în timpul furtunii. Am simţit briza mării pe care Mântuiroul a păşit ca pe uscat şi a poruncit vântului să se potolească. Am cântat Deşteaptă-te române în timp ce tricolorul românesc era înălţat pe catarg având în minte şi inimi pe românii de pretutindeni. De cealaltă parte a mării am putut observa ţinutul deluros al Gherghesenilor sau Gadarei, unde ştim că Mântuitorul a vindecat pe demonizat trimiţând legiunea de diavoli care îl stăpâneau în porcii care s-au aruncat în apă.

O nouă oprire a a vut loc la Cana Galileii, locul primei minuni a Mântuitorului care a prefăcut apa în vin. Am putut vedea rinele casei Sf. Simon Zilotul, mirele din Cana, precum şi două dintre vasele de piatră care erau folosite în timpul Mântuitorului pentru servirea apei şi vinului. Paşii ne-au purtat în continuare în Nazaret la casa şi izvorul Maicii Domnului. Din acest izvor pelerinii obişnuiesc să ia apă cu credinţa că folosind această apă pentru consum se vindecă de multe feluri de neputinţe. Aici Arhanghelul Gavriil i-a adus Fecioarei Maria Bunavestire a Naşterii Mântuitorului Iisus.

Partea II. Iordan, Muntele Tabor, Ierihon

Dimineaţa plăcută ca de primăvară caldă ne poartă pe malul râului Iordan la locul amenajat pentru rememorarea Botezului Domnului. Am îmbrăcat fiecare cămaşa albă, lungă, purtând imaginea icoanei de la Bobotează şi am intrat în apa călduţă şi plină de peştişori a Iordanului. Preoţii cu crucea şi busuiocul în fruntea grupului, ne-au turnat pe creştete apă botezându-ne în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Cu toţii am mărturisit că la iesirea din apă am simţit o mare bucurie, ne simţeam sufletul uşor şi vesel, i-am fi îmbrăţişat pe toţi.

Drumul ne poartă mai departe prin ţinuturi de poveste, pe lângă livezi de portocali, lămâi, curmali aflaţi în rod. Ne-a impresionat cum de-a lungul văii Iordanului, o vale nisipoasă şi pietroasă, se găsesc grădini de legume înfloritoare alimentate printr-un sistem de irigaţii bine pus la punct. Zone deşertice alternează cu zone verzi, palmierii sunt omniprezenţi. Ne apropiem de Muntele Tabor, cunoscut şi ca Muntele Schimbării la Faţă. Altitudinea lui este de circa 500 de metri, pentru cei obişnuiţi cu munţi înalţi pare mai mult un deal poziţionat strategic în mijlocul unei văi întinse. La poalele dealului se află un sat de beduini care au renunţat la modul de viaţă tradiţional, în corturi şi trăiesc acum în case frumos îngrijite. Ei asigură transportul pelerinilor până pe vârful muntelui, pe o şosea şerpuită cu multe serpentine înguste.

Ne bucură sa auzim chiar de la intrarea în mănăstirea construită pe locul Schimbării la Faţă, grai românesc. Bazele aşezământului monahal au fost puse de un călugăr român, dar acum mănăstirea este grecească, însă în ea slujesc permanent şi maici din România. Ce fior să sărutăm piatra pe care a avut loc minunea transfigurării Mântuitorului! Şi ce dulce mângâiere să descoperim în biserică o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută mult prin ajutorarea celor ce nu pot avea copii. Ne cutremurăm să aflăm că an de an la sărbătoarea Schimbării la Faţă se repetă aceeaşi minune, confirmată ca atare chiar de cercetători evrei. Un nor de culoarea limbilor de foc cuprinde treptat vârful muntelui şi biserica, iar sfere luminoase ca nişte bulgări de lumină plutesc printre cei prezenţi la Sf. Liturghie. Miracolul durează toată noaptea. Emoţiile care ne-au însoţit în acest loc minunat nu ne părăsesc nici la întoarcerea la autocar, ochii ne sunt permanent umeziţi de lacrimi. Ne rugăm.

Călătoria noastră continuă spre Ierihon, cel mai vechi oraş din lume, unde vizităm aşezământul românesc. Arhitectura exterioară este în simbioză cu stilul izraelian, adică pereţi de piatră albă, alei din rocă. Odată intrat în curte, te simţi ca acasă, iar biserica te cucereşte prin bogăţia icoanelor înfăţişând sfinţi români.

Următorul popas este la doar câteva străzi distanţă, la o biserică grecească ce adăposteşte în curte Dudul lui Zaheu Vameşul. Protejat cu pereţi de sticlă găsim copacul bimilenar care a servit drept sprijin lui Zaheu în marea lui dorinţă de a-l vedea mai de apoape pe Mântuitorul, ştiind că „pe acolo avea să treacă”. Acela a fost începutul mântuirii casei lui Zaheu, iar noi care înconjuram dudul sau sicomorul cum se mai numeşte, ne întrebam oare care dintre noi păşim pe locul exact unde a călcat Domnul Hristos…

Apusul soarelui ne prinde pe dealul de vest al Ierusalimului, de unde avem o vedere panoramică a oraşului. Ghidul ne indică fiecare colţ important şi descoperim pe rând Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Zidul vechii cetăţi, Biserica Sfântului Mormânt. Simţim în acelaşi timp tristeţe şi bucurie, avem în gând Patimile Domnului şi sub priviri un oraş reconstruit, modern, dinamic. Dăm slavă lui Dumnezeu că am ajuns aici. Ne îndreptăm pentru a petrece următoarele nopţi de cazare la Betleem. Cum Betleemul se află în Palestina, din cauza războiului latent izraeliano-palestinian, ne impresionează că accesul în oraşul Naşterii Mântuitorului este înconjurat cu ziduri foartea înalte, iar accesul se face printr-o poartă metalică uriaşă, după ce trecem de bariera izraeliteană. Atmosfera din oraş este paşnică, oamenii sunt zâmbitori şi amabili, iar la hotel ne întămpină icoane ortodoxe. Ce bucurie!

Partea III. Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Qumran, Sf. Gherasim, Locul real al Botezului, Marea Moartă, Ierusalim.

Ziua cea mai dinamică şi variată din punct de vedere al reliefului şi geografiei, a început pentru pelerini cu călătoria prin deşertul Hozevei, unde ne-am minunat de sărăcia vegetaţiei cu care turmele de oi ale beduinilor se hrănesc. Am parcurs pe jos un drum şerpuit şi pietros către Mănăstirea unde se află moaştele întregi ale unui sfânt român mare nevoitor, Sf. Ioan Iacob de la Neamţ, sau Hozevitul. Am fost primiţi cu multă căldură de părintele care conduce aşezământul, ne-am închinat cu evlavie la sfintele moaşte şi am citit Acatistul Sfântului Ioan Iacob. Mănăstirea este construită din piatră într-o zonă deşertică, fără acces facil la apă dulce, dar impresionează prin frumuseţe şi stil arhitectural, fiind înconjurată de chiliile din stâncă ale nevoitorilor călugări de acum şi de peste timp. Cei mai în vârstă pot parcurge drumul spre şi de la mănăstire călare pe măgar.

Nu am vrea să uităm a menţiona ospitalitatea cu care pelerinii sunt primiţi la toate bisericile şi mănăstirile. De fiecare dată poţi servi un pahar cu apă, ceai sau cafea, câteva masline şi pâine ori bomboane. Toate sunt oferite cu dragoste de vieţuitorii lăcaşurilor de cult.

Facem un scurt popas şi la Qumran, localitatea unde acum câteva zeci de ani au fost descoperite din întâmplare de nişte păstori manuscrise ale Scripturii, foarte valoroase. Continuăm călătoria spre locul adevărat al Botezului Domnului. Acesta a fost descoperit după anul 2000 şi se vizitează doar de câţiva ani, stau mărturie inscripţii vechi găsite pe fundul apei şi pe malurile din jur. Impresionant este că acum locul botezului desparte două state, Israel şi Iordania. Răul Iordan, lat de câţiva metri, este graniţa naturală între cele două state, iar pelerini ating apa râului de pe ambele maluri. Locul acesta îngust, înconjurat de sălcii şi stufăriş şi de importanţă strategică din punct de vedere militar, nu putea fi amenajat pentru ca pelerinii să faca botezul simbolic. De altfel, drumul de acces este lat doar de vreo 10 metri şi este îngrădit de garduri de sârmă cu avertismente din loc în loc despre pericolul minelor îngropate încă pe câmpurile alăturate, urme ale deselor conflicte din zonă. De aceea există practic două locuri ale botezului vizitate de pelerini. Am cântat într-un glas troparul Bobotezei:” În Iordan, botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat…”

La o distanţă foarte mică găsim Mănăstirea Sf Gherasim, cel care a îmblânzit animale, între care un leu care nu l-a părăsit până la sfârşitul vieţii. Ne închinăm în biserica mănăstirii, dupa ce parcurgem gradini unde şi acum trăiesc diverse vieţuitoare dragi sfântului.

Seara debutează în Ierusalim. Este primul nostru contact fizic cu Cetatea Sfântă a Ierusalimului şi ne cucereşte frumuseţea străduţelor înguste şi pietruite, pe care se strecoară grupuri-grupuri de pelerini. După mai multe schimbări rapide de direcţie ajungem la Biserica Catolică a Adormirii Maicii Domnului, unde cântăm Cuvine-se cu adevărat printre lacrimi şiroaie. Deja pătrunşi de semnificaţia locurilor din oraş, ajungem la Foişorul unde a avut loc Cina cea de Taină şi unde Mântuitorul li s-a arătat ucenicilor după Înviere. Foişorul are forma unei săli lungi de formă dreptunghiulară, sprijinită pe coloane romane şi cu deschideri laterale spre exterior. După o oprire scurtă la mormântului regelui David, cel ce a alcătuit Psaltirea, paşii ne poartă spre Zidul Plângerii. Este o porţiune din vechiul Templu evreiesc construit de regele Solomon, care datează din vremea Mântuitorului şi unde evreii se roagă încă pentru venirea lui Mesia. Noi, care ştim  şi credem că Mesia este Iisus Hristos ne pregătim sufleteşte pentru Sfânta Liturghie la care vom participa chiar la Biserica Sf. Mormânt la miezul nopţii.

Aşadar, prima noastră întânire cu Biserica ce adăposteşte cele mai sfinte locuri creştine, Sf. Mormânt, Golgota, Piatra ungerii, Biserica învierii, Aflarea Sfintei Cruci, are loc cu binecuvântarea lui Dumnezeu la ora privegherii de noapte, la lumina candelelor şi a lumânărilor. Primul loc sfânt pe care îl observăm este chiar la intrare, Piatra Ungerii. Este o lespede din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim au aşezat trupul Domnului după ce l-au coborât de pe cruce. Aici, ne spune Evanghelia „au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.…Acolo l-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape”. Deasupra plăcii de marmură atârnă frumos mai multe candele. Toţi credincioşii care intră astăzi în Biserica mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în acest loc cu multă evlavie, sărutând şi udând cu lacrimi piatra unde a fost înfăşurat cu arome şi giulgiu trupul neînsufleţit al lui Iisus. Pe mozaicul din faţă este prezentat în culori foarte vii acest eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din marmură, acoperită cu mir şi petale de trandafir, în Vinerea Mare, mulţimile cântă prohodul Domnului.

Al doilea popas îl facem la Golgota, altarul jertfei mântuitoare. La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înalţă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios cu două altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului. În imediata apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari. „Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”   Şi „strigând iarăşi cu glas mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat… ” (Evanghelia după Matei, cap 27). Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie ca „Locul Căpăţânii”. Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.

Parcurgem drumul spre Mormântul Sfânt prin înconjurarea bisericii şi ne oprim cu evlavie şi adâncă durere în suflet la piatra pe care Mântuitorul a răbdat biciuiri. Locul se numeşte — Paraclisul Cununii de Spini —În centrul paraclisului este un stâlp de granit încadrat sub o sfântă masă din marmură împrejmuită cu sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiţia ne spune că a fost aşezat Domnul în pretoriu, când soldaţii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene ale judecăţii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu şi astăzi din lemnul icoanelor se poate observa cum sângele încă mai curge din picioarele şi fruntea lui Iisus. Ne-am alipit urechea de sfânta masă de marmură care încadrează stâlpul de granit şi am auzit fiecare dintre noi loviturile biciului şi bătăile ciocanului care au bătut cuiele în mâinile şi în picioarele lui Iisus. Este pur şi simplu cutremurător şi înfiorător. Simţi cum te doare sufletul pentru fiecare biciuire îndurată de Mântuitorul, simţi milă pentru acele chinuri şi nu poţi decât să te pocăieşti că şi tu îl răstigneşti zilnic pe Hristos prin ptimile şi păcatele tale.

În imediata vecinătate a acestui loc înfiorător, în care materia s-a impregnat de sfinţenia Domnului şi dă mărturie de peste 2000 de ani despre Patimile Lui, găsim un mic altar construit peste locul în care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau legaţi cu un lanţ. Din acest motiv locul acesta este numit şi Paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de răstignire. Sfânta Sa Mamă,Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus împreună cu alte femei evlavioase şi toate plângeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi umilirile lui Iisus Maica Domnului a leşinat aici de durere. Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Mulţi creştini o numesc şi „Icoana Maicii Domnului care clipeşte”, pentru în icoană Maica Domnului închide şi deschide uşor ochii.

Ne despărţim cu greu de acest loc sfânt şi înaintăm spre locul aflării de către Sf. Elena a Sfintei Cruci. Păşim pe un culoar care coboară în partea de răsărit a muntelui Golgota. În vechime aici erau nişte cisterne imense săpate în piatră pentru acumularea apei care era folosită în anotimpul secetos. După răstignire Crucea Domnului a fost aruncată de evrei în această cisternă împreună cu cele ale tâlharilor.  Pentru a se şterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât pe la începutul secolului patru aproape nimeni nu mai ştia ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În această vreme Sfânta Împărăteasă Elena a venit la Ierusalim şi preluând unele informaţii de la localnici a săpat în aceste cisterne până a găsit cele trei crucii în partea cea mai de jos a cisternei. Astăzi aici se află un mic paraclis închinat Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei Împărătese Elena care asista la aceste săpături şi arunca bani din aur soldaţilor romani pentru a continua săpăturile.

Auzim în apropiere cântările Sfintei Liturghii în limbile greacă şi rusă. Ne apropiem cu teamă şi bucurie de Sfântul Mormânt al Domnului. Ne-am aşezat între ceilalţi pelerini de toate neamurile ascultând slujba fericiţi că suntem în cel mai sfânt loc de pe pământ. Un moment emoţionant a fost la Tatăl Nostru. După ce biserica a răsunat de recitarea rugăciunii în greacă şi rusă, o măicuţă româncă de lângă noi a început a rosti cu voce tare Tatăl nostru şi româneşte. Ne-am alăturat şi noi, toţi românii din sfântul locaş spunând cel mai frumos şi înălţător Tatăl Nostru din vieţile noastre. Ne-am simţit cu toţii exact ca în noaptea de Înviere, priveghind în toiul nopţii lângă Domnul Iisus. Timpul a trecut foarte repede şi totodată a părut că stă în loc, iar noi am simţit până la lacrimi iubirea lui Hristos şi dorul de el, care ne-a făcut să uităm de casă, de ale noastre, să dorim din suflet Ierusalimul cel ceresc. Şi ce binecuvântare mai mare decât Sfânta Euharistie în Biserica Învierii? Lângă noi a venit un părinte care ne-a îndrumat la Altarul de pe Golgota unde urma să primim Sfânta Împărtăşanie. Eram om lângă om, români, greci, ruşi, preoţi şi mireni, toţi pătrunşi de profunzimea momentului. Să primim Trupul şi Sângele Domnului Hristos chiar pe locul unde a fost răstignit şi şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră este cel mai frumos dar pe care îl puteam primi ca pelerini în Ţara Sfântă. Un dar pe care sperăm că ni-l vom aminti mereu cu frică de Dumnezeu, cu evlavie, cu recunoştinţă.

A doua zi, după înconjurarea Bisericii Sf. Mormânt ca în noaptea de Paşti, am avut copleşitoarea bucurie şi emoţie de pătrunde în Mormântul Sfânt. Înaintea mormântului se află Capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”. Mt.  20. Pe această piatră la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dreapta şi în stânga în pereţii sunt două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii credincioşilor care aşteaptă afară.

Sfântul Mormânt. În partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul, şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în rugăciune în capela îngerului, iar alţii în faţa Mormântului, în biserica mare.  În dreapta ultimei încăperi se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător, care după trei zile a înviat. În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă. Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut el pentru noi. Aici realizezi, poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi de Hristos, nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi am cântat cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul Mormânt: ”Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să te slăvim”, precum şi Hristos a înviat.

Am simţit şi noi că Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale creştinătăţii şi ele continuă şi astăzi să impresioneze sau să convertească total la credinţă nu numai pe cei mai puţini credincioşi, dar şi pe alţi oameni, de alte religii, care din simpli turişti devin creştini în cel mai autentic sens al cuvântului. Aceste minuni sunt realităţi care încălzesc şi bucură nespus sufletele multor credincioşi care vin la Mormântul Domnului şi se întorc la casele lor cu credinţa că Dumnezeu este aproape şi ajută fiecare credincios care se închină cu credinţă adevăratului şi unicului Dumnezeu numit Iisus Hristos.

Partea IV. Palestina. Biserica Naşterii. Sf. Sava, Sf. Teodosie, Stejarul Mamvri, Grota laptelui

Una din zile a fost dedicată exclusiv aşezămintelor religioase din Palestina. Prima noastră oprire a fost la Lavra Sf. Sava cel sfinţit, aflată în deşert şi unde numai bărbaţii au acces în interiorul mănăstirii. Impresionează construcţia monumentală realizată numai din daltă şi ciocan, din pietre uriaşe într-un loc fără apă dulce. În semn de binecuvântare a lucrării de construcţie începute de Sf. Sava, Maica Domnului a dăruit mănăstirii un izvor care dă exact atâta apă cât este necesară în funcţie de numărul de vieţuitori. Un călugăr român le vorbeşte cu durere bărbaţilor despre păcat şi pocăinţă, despre cât de greu apasă păcatul avorturilor asupra României şi cât de mult se îndepărtează ţara noastră de dreapta credinţă.

Femeile primesc spre închinare sfinte moaşte şi cele care doresc ajutor pentru naştere de prunci, o frunzuliţă de finic ce a stat pe Sfânta Masă la 40 de Sfinte Liturghii, purtând harul şi binecuvântarea Sf. Sava. Soţii sunt sfătuiţi să postească 40 de zile, apoi să puna câte o bucată din frunză în câte o cană cu ceai, sa îl bea şi să aştepte cu credinţă minunea. Patru porumbei albi ţin companie femeilor pe durata vizitării de către bărbaţi a bisericii. Sunt blanzi, ciugulesc din mâini bucăţele de pâine şi dau un sentiment de pace şi speranţă.

La întoarcerea spre Betleem ne oprim Mănăstirea Sf. Teodosie, începătorul vieţii de obşte. Măicuţe românce ne întâmpină cu drag şi ne conduc în biserică şi în Peştera Magior, în care aceştia s-au adăpostit după ce s-au închinat Pruncului Sfânt. Mănăstirea este situată pe Câmpul Păstorilor cărora îngerii le-au vestit Naşterea lui Mesia.

Firesc, drumul ne poartă în Biserica Naşterii din Betleem, biserică ortodoxă a cărei catapeteasmă a fost dăruită de un domnitor român. Este cea mai veche biserică activă de pe pământ. Trecem cu evlavie prin faţa Icoanei Maicii Domnului Betleemiţa, singura icoană a Maicii Domnului care zâmbeşte şi coborâm cu sfială treptele spre Grota Naşterii. Aici sărutăm cu dragoste şi bucurie locul naşterii, înconjurat acum de o stea cu 14 colţuri semnificând cele 14 seminţii de până la Iisus Hristos şi cântăm Troparul Naşterii şi colinde. Alături se află ieslea micuţă tot în piatră.

După vizitarea locului unde se mai păstrează o parte a trunchiului mai vechi de 4000 de ani a Stejarului Mamvri, unde lui Avraam i s-a arătat Sfânta Treime sub chipul celor trei îngeri care ulterior au distrus cetatea Sodomei şi Gomorei, ziua se încheie cu vizita la Grota Laptelui, un loc în stâncă unde Maica Domnului s-a refugiat cu Iosif pentru a îl alăpta pe pruncul Iisus. Familia sfântă era deja în drum spre Egipt, unde îngerul Domnului le spusese să îl ducă pe prunc pentru a îl feri de mânia lui Irod. Tradiţia spune că de la pieptul Maicii Domnului au cazut câteva picături de lapte, iar de atunci piatra din grotă are culoarea alb-lăptoasă, praful obţinut din rocă având proprietăţi vindecătoare până în ziua de azi.

Partea V. Drumul Crucii. Grădina Ghetsimani.

Am început penultima dimineaţă petrecută în Ierusalim cu Procesiunea Drumului Crucii. Am pătruns în Cetatea Ierusalimului prin Poarta Florilor şi am ieşit prin Poarta Sf. Ştefan, unde primul martir creştin a fost ucis prin lapidare. Drumul Crucii sau Via Dolorosa începe pe locul închisorii în care a stat Iisus înainte de a fi judecat şi condamnat. La numai câţiva metri mai spre răsărit sunt zidite alte două biserici: una pe locul în care Iisus a fost judecat de Pilat, iar alta pe locul în care Iisus a fost încoronat cu spini şi locul din care Iisus a fost nevoit să poarte crucea spre Golgota. De aici se porneşte în spre locul răstignirii. Drumul pe care Iisus a purtat crucea are paisprezece opriri. În fiecare din cele paisprezece locuri (staţionări) s-a întâmplat ceva semnificativ. Staţia întâi se află la Pretoriu – locul din care Iisus a fost judecat. La staţia a doua lui Iisus i se pune în spate crucea răstignirii pe care este silit să o poarte până la Golgota. La staţia a treia El a căzut pentru prima dată sub povara crucii, iar la staţia a patra s-a întâlnit cu Sfânta Fecioară Maria, Mama Sa. La staţia a cincia căzând Iisus a doua oară sub povara crucii, este silit un om ce venea de la ţarină pe nume Simon din Cirene să-i ducă crucea până la locul răstignirii. La staţia a şasea o credincioasă pe nume Veronica a şters pe o mahramă faţa plină de sânge a Mântuitorului şi a rămas imprimată pe ea chipul Lui. La staţia a şaptea Iisus cade din nou, iar la staţia a opta întâlneşte fiicele Ierusalimului. Din nou la staţia a noua Iisus cade şi este ridicat de soldaţi, iar la staţia a zecea este dezbrăcat de hainele sale pentru care mai târziu soldaţii au aruncat sorţii. La staţia a unsprezecea Iisus este răstignit pe cruce, iar la a doisprezecea El este înălţat între cei doi tâlhari şi străpuns cu suliţa în coasta dreaptă. La staţia a treisprezecea trupul său este pogorât de pe cruce şi la staţia a paisprezecea este uns cu miresme şi aşezat în mormânt.

Acum, ca şi atunci, străduţele pe care a păşit Mântuitorul sub povara crucii sunt înţesate de comercianţi. Pe ambele părţi ale drumului mărginit de zidurile înalte ale cetăţii se află magazine ale musulmanilor sau creştinilor care îi abordează insistent pe pelerini. Este greu să faci abstracţie de tot acest freamăt comercial şi să retrăieşti cu ochii minţii drumul şi chinurile lui Hristos. Cel puţin la una dintre opriri, fiecare dintre noi a izbucnit în lacrimi. Multe dintre femeile din grup au plâns la oprirea când Veronica a şters faţa plină de sânge a Domnului.

Prin Poarta Sf Ştefan am coborât în Gradina Ghetsimani unde am privit măslinii vechi de peste 2000 de ani, acum protejaţi cu grad, la adăpostul cărora Mântuitorul s-a rugat de multe ori. Gradina este afară din vechea cetate, la poalele Muntelui Măslinilor. Se ştie că Domnul Iisus mergea ziua la templu în Ierusalim, iar seara venea cu ucenicii pentru odihna pe Muntele Măslinilor trecând prin Gradina Ghetsimani. Pe locul stâncii unde Iisus s-a rugat Tatălui ceresc să treacă acest pahar de la El, s-a ridicat Biserica tuturor naţiunilor. Bolta bisericii întruchipează acea noapte de agonie, cu stele şi măslinii ca martori ai rugăciunii, cu ucenicii cuprinşi de un somn adânc.

Tot în Grădina Ghetsimani se află Sfântul Mormânt al Maicii Domnului, într-o biserica în grotă, la câteva zeci de metri sub nivelul solului. Lespedea mormântului se păstrează până astăzi strîjuită de sute de candele şi de o impunătoare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Ierusalemiţa. Icoana are peste 200 de kg greutate şi se ridică singură deasupra nivelului apei ori de câte ori peştera este inundată, iar nivelul apei a fost şi de 17 metri. Singură icoana vorbit şi a cerut să fie adusă în acest loc sfânt din Ierusalim. Aici a lăsat Sfânta Fecioară spre mângâiere Brâul său din păr de cămilă, care s-a împărţit mai multor biserici din Muntele Athos. Am sărutat cu dragoste fiască Sfântul Mormânt şi sfintele icoane, am cântat Troparul Adormirii şi Cuvine-se cu adevărat, pătrunşi de sfinţenia locului.

Crescendo-ul duhovnicesc a continuat cu Biserica Pater Noster, care adăposteşte peştere unde Mântuitorul se odihnea pe Muntele Măslinilor şi unde i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru. Acum textul rugăciunii în mai toate limbile pământului stă scris pe plăci de marmură în curtea bisericii, cea în limba română fiind chiar prima în dreapta Sfântului Altar. Am cântat cu emoţie şi noi Tatăl Nostru, cu gândul la Domnul Iisus şi ucenicii Săi.

Urmând succesiunea cronologică a evenimentelor din viaţa Mântuitorului am urcat la locul Înălţării Sale la cer la 40 de zile după Înviere. Am păşit mai întâi în biserica unde a fost găsit capul Sfântului Ioan Botezătorul şi ne-am închinat acestui loc şi sfintelo sale moaşte. Am ajuns apoi cu emoţie lângă stânca de pe care Iisus s-a înălţat la cer. Şi acum se văd pe strâncă urmele tălpilor lui Iisus pe care şi noi le-am sărutat cu evlavie, îngenunchind.

Penultima zi de pelerinaj s-a încheiat cu vizitarea Aşezământului românesc din Ierusalim, unde am fost primiţi cu rugăciunile de seară şi rugăciunea de călătorie şi am simţit bucuria de a fi acasa în Ţara Sfântă, printre covoare şi ştergare cu motive tradiţionale româneşti.

Partea VI. Ein Karem. Sf. Gheorghe.

Ultima zi a călătoriei noastre în Israel a început la Ein Karem, localitatea spectaculos de frumoasă şi împădurită în comparaţie cu restul peisajului din Israel, unde a locuit familia Sf. Ioan Botezătorul, adică Sfinţii Zaharia şi Elisabeta. Ne-am închinat la locul naşterii Sfântului Proroc şi Înaintemergător al Domnului şi am mers la locul în care Fecioara Maria a vizitat-o pe Elisabeta. Cele două verişoare erau ambele însărcinate la momentul înacea dată, pruncul Ioan săltând în pântecele mamei sale la întâlnirea cu pruncul Iisus. Am luat apă de la izvorul Maicii Domnului lângă care cele două verişoare s-au întânit şi am sărutat piatra care l-a ascuns pe Ioan Botezătirul prunc de soldaţii lui Irod care au ucis 2000 de prunci de parte bărbătească.

În drum spre aeroport ne-a oprit la Mănăstirea ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheroghe din Lida, care adăposteşte mormântului martirului pentru Hristos. Acolo slujesc numai doi vieţuitori, între care o măicuţă româncă. Oraşul are circa 900 de creştini, biserica este activă, dar mult persecutată de musulmani. Unul din pereţii mănăstirii este comun cu cel al unei moschei, iar rugăciunea musulmană răsună puternic şi în biserica ortodoxă. Nu de puţine ori preotul ortodox a fost bătut pe stradă de musulmani din pricina credinţei sale în Domnul Hristos. Spre cinstire, în biserică se află şi lanţurile cu care Sf. Gheorghe a fost legat în temniţă înainte de a fi dat la chinuri cumplite şi ucis pentru că nu şi-a lepădat credinţa în Hristos.

Epilog

Pentru noi, creştinii, Oraşul Ierusalim este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici a înviat Hristos. Aici a început istoria creştinismului şi istoria mântuirii. Aici s-au imprimat în piatră şi în istorie cele mai mari minuni de pe pământ. Aici Hristos a dovedit că este Dumnezeul adevărat, că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Ecce Homo! Iată Omul! Iată Dumnezeul  cel puternic şi iubitor în care trebuie să credem şi ne simţim binecuvântaţi de a fi primit acest mare dar de a porni şi noi pe urmele lui Dumnezeu. Dorim tuturor creştinilor ortodocşi ca măcar o dată în viaţă să facă această călătorie duhovnicească în Ţara Sfîntă spre întărirea credinţei, nădejdii şi dragostei. Rămânem în gând însă cu aceste cuvinte ale Mântuitorului din Duminica Tomii: „Fericiţi cei care nu au vazut şi au crezut!”