Jurnal de călătorie: Pelerinaj la mănăstirile gorjene și vâlcene, 5-7 iunie 2026
Cu harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, o mai veche dorință a enoriașilor parohiei noastre, aceea de a călători împreună într-un nou pelerinaj, s-a împlinit. Astfel, în perioada 5-7 iunie 2026,cu un grup de 40 de credincioși, între care nu mai puțin de 10 copii cu vârste între 5 și 12 ani, sub îndrumarea părintelui paroh, am purces pe plaiuri hunedorene, gorjene și vâlcene, poposind cu răgaz la vechi și importante vetre monahale, dar bucurându-ne totodată și de obiective culturale și turistice importante.
Traseul a inclus în prima zi, vineri 5 iunie, o primă oprire la Mănăstirea Prislop, spre a ne închina cu evlavie și nădejde de grabnic ajutor în nevoile noastre și ale celor pe care i-am purtat cu noi în suflet și pe pomelnice, la mormântul Sfântului Ardealului, Cuviosul Părinte Arsenie Mărturisitorul. Am urcat deîndată și la Peșterea unde a viețuit Sfântul Ioan de la Prislop, ne-am închinat în biserica veche, unde este mereu emoționantă întâlnirea cu icoanele pictate de însuși Sfântul Arsenie.
S-a deschis mai apoi în calea noastră minunata Vale a Jiului, care pe cât de vitregită de soarta social-economică de după Revoluție, pe atât renaște prin splendoarea naturală și hărnicia locuitorilor. Prima în lanțul de mănăstiri gorjene a fost în călătoria noastră, Mănăstirea Lainici, un monument nu numai arhitectural, ci și de sfințenie, prin exemplul copleșitor de rezistență, mărturisire și martiriu al celor mai cunoscuți viețuitori ai săi, Sfinții Irodion și Visarion. Dar câtă emoție simte un pelerin și întâlnindu-se cu măreția și harul Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, făcătoare de minuni, una dintre cele 5 exemplare din lume, copie a unui original din Sfântul Munte Athos.
Următoarea destinație, pe o colină împădurită, într-un zumzet de lucrări ample de restaurare, și-a deschis porțile Mănăstirea Tismana, de asemenea, loc binecuvântat de a adăposti multe sfinte icoane și moaște tămăduitoare, dar și locul de odihnă al Călugarului nebun pentru Hristos, Părintele Gherontie, la mormântul căruia pelerinii continuă tradiția de a aduce bomboane, de ale atinge de crucea părintelui și a le consuma sau oferi spre ajutor și binecuvântare celor aflați în nevoie.
Ziua nu avea să se încheie înainte de o altă întâlnire magnetică, aceea cu operele lui Constantin Brâncuși, găzduite de orașul Târgu Jiu, care ne-a găzduit și peste noapte. Cu entuziasm, dar și cu înfioare, mulți dintre noi am văzut pentru prima dată în locul și mărimea lor naturală Coloana Infinutului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, monumente mărturisitoare despre eroismul și jertfa poporului român din Primul Război Mondial, capodopere universale, martore ale credinței și dârzeniei de veacuri ale națiunii române.
Sâmbătă, 6 iunie, călătoria noastră a continuat spre Cheile Oltețului, la poalele cărora străjuiește de veacuri Mănăstirea Polovragi. Locul te cucerește prin peisajul spectaculos, dar și idilic, prin liniștea ce te cuprinde de la primii pași făcuți pe poarta lăcașului, iar privirea îți este absorbită de frumusețea florilor și a spațiilor verzi, în timp ce bisericuța brâncovenească se lasă descoperită în perfecta ei armonie de culori, stiluri și duh bun. Deosebită prin pictura extraordinară este și bolnița mănăstirii, aflată în curtea interioară, lângă cimitirul frumos îngrijit.
La mică distanță față de mănăstire, după parcurgerea unui drum larg, dar nu lung, pe lângă pădure, am descoperit Peșterea Polovragi, loc de taină al dacilor și al credinței lor în Zamolxe, dar și loc de priveghere și rugăciune neîncetată al Sfântului Pahomie. Peștera, lunga de 10 km, este accesibilă vizitatorilor pentru numai 800 de metri, la o temperatură constantă de circa 9 grade Celsius, înauntrul căreia se succed spații miraculoase prin geometrie și asemănările cu vietăți din afară, prin proprietățile energetice și prin bogăția de minerale, un spațiu care deși îngust, nu este sufocant, ci surprinzător și incitant, accesibil pentru orice vârstă.
Luându-ne rămas bun de la frumusețea Gorjului, am înaintat către Județul Vâlcea, unde o nouă ctitorie brâncovenească avea să ni se descopere, Mănăstirea Hurezi. În sfântul lăcaș am avut bucria de a ne închina Sfintei Matrona, recent canonizată anul acesta alături de alte 16 sfinte românce, dar și unui fragment din moaștele ctitorului mănăstirii, Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. În imediata apropiere a mănăstirii poate fi admirată și bogata ceramică românească, din lut, Ceramica de Horezu.
Următoarea destinație pentru grupul nostru a fost Mănăstirea Bistrița, care adăpostește de câteva sute de ani un odor de mare preț, moaștele întregi ale Sfântului Grigore Decapolitul, un pustnic cu viață ascetică și sfântă, făcător de minuni încă din timpul vieții. Pe drumul de acces către mănăstire pelerinul poate vedea și urmele amare ale unui trecut greu, precum acela când incinta mănăstirii a devenit atelier de covoare, sau școala pentru copiii oligofrenici, sau dispensar medical.
Deși nu a fost ultima din salba mănăstirilor vizitate, următoarea noastră destinație s-a dovedit a fi cea mai copleșitoare prin darul duhovnicesc pe care întregul nostru grup la primit. La Mănăstirea Surpatele, de asemenea ctitorie a Sfântului Constantin Brâncoveanu, ca prin minune am fost primiți în numai câteva minute de către Părintele Ioanichie, duhovnicul mănăstirii, viețuitor și la Mănăstirea Frăsinei, părinte duhovnicesc cu harisme deosebite. Părintele ne-a citit tuturor rugăciuni de dezlegare de păcate, de pocăință, dar și de binecuvântare pentru nevoile noastre sufletești si pentru călătorie, dând apoi binecuvântare și cuvânt de folos fiecărui pelerin în parte. Toți am fost cuprinși de o mare emoție și bucurie, simțind infinită dragoste părintească.
Seara s-a încheiat sub lumina blândă a apusului la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cunoscută mai ales prin Icoana Facătoare de Minuni a Maicii Domnului de mari dimensiuni, care a fost cu sute de ani în urmă descoperită în trunchiul uni stejar secular, din care s-a și construit prima biserică din incinta mănăstirii. Locul este cald, frumos și primitor, noi ajungând la ceas de priveghere cu litie, astfel că ne-am putiut și reculege în liniște în biserica nou construită, aflată în stadiul de pictare la interior.
Ne-am odihnit în noaptea de sâmbătă la un hotel central din Râmnicu Vâlcea, cu o panoramă minunată asupra întregului oraș, cu trupurile ostenite de lungimea drumului, dar cu multă bucurie duhovnicească și cu nerăbdarea de a ne începe ziua de duminică la Sfânta Liturghie.
Mănăstirea Ostrov, de pe Olt, din localitatea Călimănești – Vâlcea, ne-a găzduit duminică 8 iunie, pentru Sfânta Liturghie și masa de prânz. Adresăm și pe această cale mulțumire cu recunoștință micuței obști ostrovene, plină de iubire, de hărnicie și de vrednicie. Mănăstirea este un colț de rai al florilor, dar maicile se îndeletnicesc și cu agricultura și creșterea păsărilor și a animalelor, în timp ce aproape continuu sunt slujbe într-una dintre cele două biserici. Ctitorie a lui Neagoe Basarab și a Doamnei Despina, devenita Sfânta Platonida, mănăstirea se bucură de ocrotirea Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea. Se spune că Elena Ceaușescu ar fi plănuit demolarea mănăstirii, dar a visat această icoană a Maicii Domnului, care i-a poruncit să nu se atingă cumva de sfântul lăcaș.
Cu inimile bucuroase și cu sufletele mai ușoare, cu rugăciune de mulțumire, am pornit înapoi spre casă, spre Cristian, dând slavă lui Dumnezeu că ne-a purtat pe brațele Sale în această călătorie, în care am fost feriți de rele întâmplări și am primit binecuvântări infinite, care să fie de folos și ție, cititorule, dar și tuturor celor pe care i-am avut cu noi în gând și suflet.
Slavă Domnului pentru toate!
