You are currently viewing Daruri de Crăciun pentru mic, pentru mare

Daruri de Crăciun pentru mic, pentru mare

Crăciunul are menirea de a aduce bucurie tuturor. Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos redeșteaptă în fiecare, mic sau mare, sentimentele frumoase ale copilăriei și inocenței. La parohia noastră, Crăciunul a adus deja daruri, încă din săptămânile premergătoare zilei de 25 decembrie. Preșcolarii au fost poftiți la vizionarea piesei de teatru de păpuși care a evocat comorile Daciei, pământ străvechi. Școlarii din ciclul primar, îmbrăcați în alb-roșu, acompaniați de coloană sonoră, au interpretat un grup de colinde specifice vârstei lor și perioadei minunate în care ne aflăm. Biserica s-a dovedit și de această dată, neîncăpătoare.

În așteptarea Sfântului Crăciun, vă dorim tuturor primenirea nu numai a caselor prin curățenie și pregătirea mesei festive, ci mai ales curățirea sufletului prin Taina Spovedaniei, și participarea la ospățul lui Hristos, Sfânta Împărtășanie. Să dea Bunul Dumnezeu ca în zilele de Crăciun să ne regăsim cât mai mulți în sfânta biserică

Lasă un răspuns